În perioada 30 ianuarie – 2 februarie, Sever Dumitru și Gabriela Ciubucă, alături de alți opt Rotarieni din cadrul Cluburilor Cetate Tomis Constanța, Craiova, Piatra Neamț Camena și Ploiești, au reprezentat România si District-ul 2241 la Salonic, la invitația partenerilor greci din cadrul Comitetului Inter Țări România – Grecia. Participarea a avut loc într-un context marcat de deschidere, prietenie și o puternică dorință de consolidare a colaborării dintre cele două țări.
Sâmbătă, 31 ianuarie, într-un cadru elegant, la Hotel Panorama, delegația română a participat la dineul de gală organizat de Cluburile Rotary din Salonic cu ocazia sărbătoririi Vasilopitei, tradiția grecească a începutului de an. Atmosfera a fost caldă și vibrantă, încărcată de emoție și acel spirit rotarian care transformă fiecare întâlnire într-un moment memorabil.
În acest context festiv, Sever Dumitru Ciubucă, Chair Inter Country Committee Romania-Grecia si Christina Kartsiotou, Chair Inter Country Committee Grecia-Romania au avut onoarea de a prezenta proiectele comune agreate pentru anul 2026, proiecte care îmbină cultura, educația și prietenia internațională.
Primul proiect vizează organizarea unei expoziții itinerante de fotografie, sub forma Festivalului de Fotografie „Natura. Cultura. Viața”, ediția inaugurală, cu participarea fotografilor amatori și profesioniști, rotarieni și non-rotarieni din România și Grecia. Debutul proiectului este programat pentru luna mai, simultan la Atena și Craiova, cu scopul de a crea o punte vizuală și culturală între comunitățile celor două țări.
Cel de-al doilea proiect prevede participarea unui număr de cinci elevi de la Liceul de Artă din Komotini la Tabăra de pictură organizată de Rotary Club Bacău, în prima săptămână a lunii iulie, oferindu-le tinerilor artiști un cadru propice dezvoltării creative și schimbului intercultural.
Al treilea proiect, intitulat „Cetățile Rotary”, inițiat de RC Cetatea Neamtului Targu Neamt, are ca obiectiv organizarea de vizite pentru grupuri de Rotarieni în situri istorice, culturale și spirituale din România și Grecia, însoțite de întâlniri cu Rotarienii din zonele vizitate, în vederea consolidării relațiilor de prietenie și cooperare între cluburi.
Tot sâmbătă seara au fost semnate certificatele de înfrățire între Rotary Club Cetate Tomis Constanța și Rotary Club Alexandroupolis, precum și între Rotary Club Piatra Neamț Camena și Rotary Club Komotini Rodopi, momente cu o semnificație deosebită pentru viitorul colaborărilor bilaterale.
Prezența delegației din România a fost apreciată și salutată de Guvernatorul Districtului 2475, Stefanos Anastasopoulos, precum și de María Delivoria, Coordonatorul ICC-urilor din Districtul Rotary 2475 Grecia, care au subliniat importanța energiei, profesionalismului și viziunii comune demonstrate de partenerii români.
Duminică, 1 februarie, întâlnirile au continuat într-un cadru relaxat, la prânzul organizat împreună cu partenerii greci. Atmosfera plăcută și deschisă, încărcată de energii creatoare, a oferit contextul ideal pentru definitivarea detaliilor proiectelor agreate și pentru identificarea unor noi oportunități de colaborare între cluburile înfrățite.
Această participare la Salonic a reconfirmat că Rotary nu înseamnă doar proiecte și protocoale, ci oameni care cred în puterea prieteniei, a culturii și a educației de a apropia comunități și de a construi, dincolo de granițe, o lume mai unită și mai generoasă.

Despre noi

Luni, ora 19:00                                                                  Pensiunea „Belvedere”                                                    Targu Neamt

© 2023 Rotary Club XXX XXX