În perioada 8–10 septembrie 2023, Sala Polivalentă din Târgu-Neamț a devenit arena pasiunii, performanței și autodisciplinei în cadrul Seminarului Internațional de Arte Marțiale A.I.K.O./TSG Romanian Camp, organizat de Clubul Sportiv L.C. Ashihara Budokai.
Evenimentul a fost onorat de prezența unor nume de referință din lumea artelor marțiale, printre care fondatorul și liderul A.I.K.O. și un campion mondial la kickboxing, adunând laolaltă practicanți de top din România, Anglia, Suedia și Olanda, alături de sportivi și antrenori din județele Neamț, Bacău, Vaslui, Alba și Brașov.
Cu mândrie, Rotary Club și Interact Cetatea Neamțului Târgu-Neamț s-au numărat printre sponsorii principali ai acestui eveniment de anvergură. Timp de trei zile, cei 105 participanți s-au implicat activ în sesiuni de arbitraj, antrenamente AIKO/TSG/Kyokushin, competiții de kickboxing, testări kumite și examene tehnice Shodan, dar și în demonstrații spectaculoase oferite de cluburile participante.
Rotarienii și Interactienii au fost prezenți nu doar prin sprijinul financiar, ci și prin implicare directă, demonstrând, încă o dată, că susținerea sportului înseamnă susținerea sănătății, educației prin disciplină și a dezvoltării tinerelor generații.
Promovăm performanța. Încurajăm caracterul. Construim viitorul – împreună.